Argumente pro si contra Educatiei Montessori

     In domeniul educatiei si al instructiei, un experiment asemanator cu cel realizat de Maria Montessori nu s-a realizat pana la ea.Copilul nu era cunoscut asa cum se dezvaluie el in conditiile autoeducatiei si autoinstructiei. Nu se cunoastea procesul de educatie si instructie in spontaneitatea lui naturala, ci numai in conditiile dirijarii lui rationale de catre adulti educatori, calauziti ei insisi de idei si principii mai mult sau mai putin arbitrare, empirice sau deduse din speculatii filozofice, de prejudecati multiseculare si biblice in privinta “firii” copilului, buna sau rea, dupa sursa de pregatire a educatorului concret.

    Ca om de stiinta, Maria Montessori era convinsa ca adevarul despre copil si despre caracteristicile naturale ale vietii lui  nu poate fi cunoscut decat in conditiile si pe caile indicate de stiinta vietii, de biologie, studiindu-I pe copii asa cum a studiat Fabre viata insectelor ,adica observand  modul ei natural, spontan, in conditiile de viata ale speciei respective, in cazul nostru, in conditiile de viata ale speciei  omenesti,dntr-un anumit stadiu al dezvoltarii sale.

    Petru a-si pune in practica ideile pe care le avea in  legatura cu instrurea copiilor, Maria Montessori reuseste sa puna bazele unei” Case a copiilor” si pentru ca totul sa fie asa cum isi dorea avea nevoie de educatoare care sa respecte reguli de conduita educationala, care sa renunte la orgoliul educatorului care ”modeleaza” el omu din”ceara  moale” a copilului, care intervine instinctiv sau din obligatie morala in dirijarea activitatii lui , era greu de gasit printre educatori cu o pregatire pedgogica in spirit traditional.

    Nmeni nu era dispus sa accepte aceste condiii, ele pesupuneau o autoeducatie  greu de realizat si anume de a stapani pornirile instinctive de dominare, de autoafirmare, de a nu considera scoala si catedra ca scena de pe care profesoul  isi etaleaza in fata copiilor nestiutori si uimiti, intelepciunea inteligenta si eruditia sa, care toarna si trverseaza in constiinta si mintea goala  a copiilor cultura sa, in timp ce copiii sunt tinuti imobili, tintuiti in banci sa asculte, sa nu vorbeasca, sa repete ce li se spune  si  sa faca ce li se spune.Nimeni nu era dispus la o astel de “sujba pe care in critica sa, Roger Cousinet o numea slujba de “salahor inelectual”, nu de educator.     

    O intamplare decisiva pentru viitorul experimentului sau si pentru evolutia ulterioara a metodei Montessori, a fost aceea ca materialul viu cu care a lucrat in prima ei cercetare din “scoala”-casa  a copiilor din Strada dei Marsi din Roma il constituiau niste copii mici din paturile sociale cele mai sarace si obidite, copii de muncitori, lipsiti aproape incomplet de influenta educativa a parintilor, aceste conditii concrete s-au dovedit a fi favorabile unei dezvoltari necunoscute pana aici a  personalitatii copiilor, ducand la rezultate superioare fata de cele din scolile obisnuite, rezultate de-a dreptul spectaculoase, care se puteau verifica practic de catre oricine.

    In felul acesta, Maria Montessori a transformat scoala traditionala in locuinta, scoala imobilitatii, a tacerii si ascultarii, intr-o scoala a miscarii, a vorbirii, a afectivitatii si a muncii efective.

    Principiul ”activitatii proprii” caracterizeaza si pedagogia  prescolara a premergatorului sau, Froebel, dar Maria Montessori respinge apropierea ce se face intre metoda ei si cea froebeliana.

    Se spune ca August Messer a fost cel care s-a apropiat cel mai mult de metoda montessoriana.

   Pentru Maria Montessori munca nu este un principiu de la care a plecat in construirea metodei, ci un efect descoperit de ea, al unor conditii de viata reala, care releva o nota esentiala a fiintei omenesti.

     Prin aceastaa, sistemul montessorian se deosebeste de toate sistemele pedagogice din trecut, care au plecat de la principii apriorice, ca si de cele contemporane care pleaca de la principii filozofice: naturalismul romantic a lui Rousseau, oraganicismul lui Spincer, spiritualismul neohegelian, voluntarismul lui wundt, energetismul lui Oswald, filozofia vietii lui Dilthey, pragmatismul lui James, instrumentalismul lui Dewey.

    Prin felul in care a pus si a rezolvat practic problemele educatiei si instructiei, Maria Montessori apartine marii miscari contemporane care urmareste punerea stiintei si a tehnicii in serviciul progresului uman, in toate domeniile.

    Asupra efectelor de “normalizare” a personalitatii infantile in mediul montessorian s-au scris lucrari recente edificatoare.S-au citat marturiile a numerosi parinti care au constatat aceste efecte asupra copiilor lor, copii care si-au schimbat comportamentul si acasa. “Am auzit de mai multe ori spunandu-se ca doamna Montessori nu se preocupa de disciplina si m-am mirat cum poate sa lucreze intr-o sala plina de copii…trimitand pe copilul meu care avea trei ani sa-si petreaca diminetile intr-o scoala Montessori, am constatat ca nu peste mult timp a devenit o fiinta omeneasca mai disciplinata…Pentru descoperirile pedagogice se cere geniu, dar pentru educatorul care urmeaza sa le aplice nu se cere geniu. Lui I se cere numai sa procedeze corect cand ii invata pe copii, precum si o doza de simpatie si de rabdare, lucruri care nu sunt nicidecum obisnuite. Ideea fundamentala este simpla: disciplina adevarata nu consta in impunerea externa, ci in obisnuinta mintii, care se indreapta in mod spontan mai degraba spre activitati de dorit,decat spre cele nedorite.Lucrul cel mai uimitor este marele succes in gasirea unor metode tehnice prin care se modernizeaza aceasta idee in educatie.In aceasta privinta, domana Montessori si-a castigat cel mai inalt merit.”

    Cele mai inversunate critici ce s-au adus si se aduc Mariei Montessori din partea adeversarilor declarati ai metodei, dar si din partea unor adepti credincioasi ai sai, constau in faptul ca ea elimina jocurile si povestile cu elemente supranaturale din educatia copiilor, mai ales a celor foarte mici, care nu pot face dinstinctie intre real si ireal si  iau drept realitate tot ce le spune adultul, in naivitatea si increderea lor, in buna-credinta a adultului.

    Ca si alti oameni de stiinta contemporani, ca de exemplu, Levy-Bruhl, Maria Montessori face dinstinctie intre gandirea naturala, rationala, intemeiata pe simturile controlabile de inteligenta omului si de practica lui, si intre mentalitatea mistica, supranaturala, in care vede o insemnata predica in calea maturizarii gandirii rationale a omului.

    Dupa Maria Montessori, problema cea mai importanta a omenirii adulte este nu aceea de a “fauri” oameni noi, ci de a elibera oameni vechi, care de veacuri au fost mutilati in copilaria lor.Datoria si misiunea educatorilor si a oamneilor politici este, dupa ea, de a crea in jurul copiilor acel mediu si a inaugura acele relatii sociale care sa poata hrani omul din copil, ca el sa poata creste sanatos, normal si deplin, ca om al timpului sau.

    Maria Montessori este primul “pedagog” care nu a mers, ca in trecut, pe drumul care pleaca de la omul “ideal”- la omul real, ci de la omul real, isoric, pe care societatea  are datoria, mai presus de orice alta datorie, de a-l ajuta sa creasca normal.